Merge Gardens: Recenzie

Curățenie-n grădină, una câte una — între fructe, păsări și puzzle-uri nebunești

La prima vedere, Merge Gardens pare un simulător drăguț cu plante – dar nu te lăsa păcălit(ă) de moțurile de verdeață simetrice. Sub gardurile tunse la milimetru se ascunde un mic monstru de puzzle, gata să te prindă în mrejele lui. Mecanici de merge, niveluri de match-3 și o poveste suficient de bizară cât să te facă să vrei să afli ce mai e pe sub tufe. Am pierdut rușinos de mult timp hrănind păsări și făcând curat în pixelii murdari. Și nu-mi pare rău deloc.

Totul începe cu un haos (și o pasăre)

Ce-am apăsat prima dată? Un ou mucegăit. Bang, s-a spart și-a ieșit un pui de pasăre. Un pui de pasăre care ciripea de zici că-i proprietarul. Gata, m-a câștigat jocul.

Nu e genul ăla de merge steril, cu dale albe și muzică de lift. Merge Gardens te aruncă direct într-o moșie dărăpănată, cu o greblă ruginită în brațe, apoi îți bagă pe nesimțite și câte-o etapă de puzzle. "Apropo, există și match-3." Am clipit confuz. Și-am mers mai departe.

Grădina? Dezastru total. Statuete rupte, rahaturi îmbibate-n mușchi, petice de iarbă morocănoasă. Parcă a picat un circ și-au uitat să-l strângă. Începi să unești, piesă cu piesă, să faci curat și să dezgropi chestii interesante. Dă dependență, de nu-ți vine să crezi. Zici că ai pus totul la punct? Bam, vine altă mizerie.

Unește, upgradează, repetă (și uneori bagă-n bubă mai ceva ca Houdini)

Începi simplu. Trei chestii la fel – hop, devin una mai mișto. Trei buruieni? Bravo, ai un tufiș care nu-ți mai strică feng shui-ul. Insistă și dai peste topiari amuzante, rondouri de flori pufoase și animale cu gust la modă.

E ca și cum ai face poțiuni din resturi de grădină. Lăzile devin butoaie, butoaiele – trusă cu scule, după aia – pac!, glob cu albine fosforescente. Nici nu știu de ce funcționează, dar mor de curiozitate la fiecare etapă nouă.

Depozitarea? Efectiv un clovn mobil. Fiecare upgrade e ca Tetris combinat cu teama de a nu-l pierde. Ori unești, ori te uiți trist cu regret la ce se adună. Am stat zece minute holbându-mă la o stropitoare de nivel 3: s-o „băbulesc” (gen să o țin deoparte) sau s-o sacrific? Spaimă curată. Deloc elegant.

Și treaba cu băbuitul – altă magie neagră. Poți scoate temporar obiecte de pe tablă, dar nu-i ușor. Există threaduri întregi pe Reddit doar ca să explice schemele. Aveam senzația că sfidez codul grădinăritului.

Invazie match-3: Bun venit în satul puzzle-urilor

Eram în zen: făceam stivă de lăzi, judecam look-ul boscheților mei... când bum, m-a agățat jocul: "Vrei monede? Rezolvă nivelul ăsta de match-3." Și dintr-o dată dădeam din degete la căpșuni și aliniez plăcinte de zici că-s chef la cofetărie victoriană.

Am bombănit. Eu aici venisem să „mergesc”. Dar ghici ce... puzzle-urile chiar rup. Schemele-s deștepte, combinațiile satisfăcătoare și-am șters tabla cu o bombă de lămâie de-am făcut și un pumn în aer. Nu-mi pare rău.

Rezolvi puzzle-uri, pui mâna pe loot, arunci tot înapoi în grădină. Și ăsta-i genul de ciclu care te răpește.

Eu am tocat 20 de minute doar ca să iau un singur ou. Care a scos un pui. Puiul a tocat niște lemn. Lemnul s-a transformat în stivă, a deblocat o parcelă nouă... și, surpriză, încă un puzzle acolo. Practic alergi după propria coadă – dar într-un mod plăcut!

Daisy: Moștenire dubioasă, accent și mai dubios

Tu o joci pe Daisy. Cizme cât casa, ochi de căprioară și mister mare cât grădina. Moștenește totul de la unchiul dispărut și, de-acolo, totul scapă de sub control.

Deblochezi zone cu ceață, găsești scrisori ciudate, dai de statui care par cam... vii. Povestea? Fix atât cât să te țină curios, fără să te înece în fantasy.

Vocea? Super savuroasă. Accentul lui Daisy sare ca și cum lucrează part-time la trei sitcomuri britanice. Ba e dulce, ba ceartă o rață că-i datorează chirie. Nu-mi explic de ce, dar merge perfect.

Mai e și-un veverițoi cu voce de bișnițar și un flamingo pe nume Vincent care îți analizează peluza ca un critic de artă modernă. Era nevoie de atâta nebunie? Nici vorbă. Dar mă bucur din plin că au făcut-o.

Monetizare: Bate la ușă de la început

Acum, hai să fim serioși și cu partea de bani. Primești notificarea cu „pachetul de start cu rubine” cam după prima gustare. Pe scurt: „Vrei să sari peste timer-ul de 6 ore?”

După aia? Da, devine insistent. Extinsul grădinii cere monedă premium. Boosterele stau la ofertă de-ți lasă gura apă, dar nu le poți atinge. Prezența monetizării? Simți că e la fiecare colț.

Depozitul e locul unde strânge cu șurubul. Ori înveți combinațiile cu bubuitul, ori plătești rubine, altfel ești constrâns la maxim. Mai aruncă jocul câte o gratuitate din când în când, dar după câteva ore… cam gata cu generozitatea.

Totuși, nu pare malefic. Doar... prea entuziast. Parcă-i vecinul care-ți bagă pe sub ușă mereu ofertă la mulci scump.

Evenimente, ființe și acel flamingo suspect

Ai grijă, când abia începi să intri în ritm, apare un eveniment. Acum combini ouă ciudate, alergi după token-uri și deblochezi creaturi exclusive cu animații sclipicioase și atitudine dubioasă.

Fiecare event are o zonă separată, cu reguli proprii. Unele te lasă să-ți alegi premiile. Altele te bagă într-o cursă nebună după loot. E haos, dar haos bun.

Iar păsările? Prea multe, frate. Unele muncesc de rup, altele doar flutură din aripi și arată drăguț. Una de-a mea a stat 20 de minute făcând piruete pe lângă o ladă. NIMIC altceva.

Gestiunea lor devine un mini-joc în sine. Un fel de grădiniță combinată cu evidență fiscală.

Până la urmă, deblochezi cuiburi și colivii. Fabrici de păsări, practic. Am pierdut o seară întreagă optimizând care lighioană să adune ce. La unele job-uri n-am muncit cu atâta tragere de inimă.

Da, merge-băgarea în sânge e reală (și chiar savuroasă)

Pe undeva pe la ora zece, am încetat să „mă joc” Merge Gardens. Pur și simplu îl trăiam. Am ajuns să lovesc lădițe la prânz, să-mi planific combinațiile când mă spăl pe dinți. Am șoptit o dată „nu bubui ăla încă” pe stradă.

Nimic nu e revoluționar. Dar începi să simți că devii un mic goblin al organizării grădinii. Devii mai strategic, combini totul natural, nu-ți mai îngropi inventarul. Ajungi să știi la ce păsări să nu bagi în seamă când îți fac circ.

Progresul e lent. Dar nu stagnează. Fiecare ceață ridicată, fiecare zonă nouă – dau o satisfacție ciudată, ca atunci când faci curat și mai descoperi un sertar cu „de toate”. Mai mult de sortat, mai mult haos de pus la punct.

Veridict final: Merge Gardens e dezordinea la care vei reveni cu drag

Merge Gardens nu doar că m-a surprins — mi-a deturnat creierul. Am intrat pentru niște puzzle-uri lejere. Am rămas pentru haos și birocrația păsărilor.

E super simpatic, dar te prinde și cu adâncime. Puzzle-urile chiar merită. Merge-ul e distractiv. Personajele sunt atât de ciudate încât parcă totul e „pe bune”.

Monetizarea enervează, dar e gestionabilă. Dacă ești genul care petrece ore sortând gunoi digital să-l facă frumos digital, dă-i o șansă.

Și dacă ajungi să-ți botezi boscheții... nu te judec – been there, done that.