Critică Enlisted: Război Mondial cu Echipă, Fiare şi Haos Cât să Nu-ţi Iasă Cafeaua pe Nas

Prima oară când am încercat Enlisted, am aruncat din greşeală o grenadă fix în colegii mei de echipă şi... tot am primit promovare. Cam aşa-i frontul aici. Nici vorbă de shooter rapid cu reflexe de pisică. E murdar, stratificat şi are exact doza de haos care să te ţină în priză. Controlezi o echipă întreagă, sari dintr-un soldat în altul de parcă ai fi DJ de tranşee. O clipă eşti lunetist cocoţat într-un turn, în secunda doi sari cu aruncătorul de flăcări direct în şanţ.

Dacă ţi-a plăcut ideea de a simţi amploarea celui de-Al Doilea Război Mondial fără să ţi se învârtă capul de la statistici şi grafice, ăsta chiar o să te prindă pe picior greşit. Hai să vedem despre ce e vorba.

Bocanci pe Front: Primele 10 Minute de Derută şi Adrenalină

Am intrat în blind. Primul sfert de oră? Haos total. Zgomot, agitaţie, habar n-aveam pe ce lume sunt. M-am trezit cu o escadrilă de cinci soldaţi controlaţi de AI, mi-am luat glonţul în faţă din start, iar ecranul m-a aruncat automat în următorul om de parcă n-a fost nimic. Aha, deci aşa stă treaba aici.

Nu controlezi doar un erou. Faci slalom printre toţi, ca la speed-dating-ul frontului. A căzut unul? Intri în următorul. Fără stres, fără pauze inutile.

M-a zăpăcit la început. Da’ pe măsură ce dai meciuri, începe să aibă sens.

Acum eşti la pământ în şanţ, peste trei secunde împrăştii inamici cu mitraliera. Puţin mai târziu, dai zoom cu luneta şi te uiţi cum se prăjeşte totul de sus. Eşti practic propria ta rezervă. Şi, culmea, funcţionează mai bine decât ai crede.

Lecţia de Istorie Predată cu Explozii

Am ales Normandia şi am sărit direct într-un sat franţuzesc făcut praf: gropi, case dărâmate, o găină bulversată. Misiunea: cucereşte o fermă strâmbă cu pretenţii de fort. Echipament: puşcă cu reîncărcare lentă, o cheie şi patru AI care se învârt de zor ca nişte berbeci la gard.

Totul a explodat în secunda doi. Rafale fără avertisment. Tancuri care scrâşneau peste drum. Grenade fumigene ca nişte meduze nebune. Am nimerit cumva într-un şanţ, am tras şi eu la noroc şi m-am simţit, pentru două secunde, Erou Naţional.

Armele? Greoaie, cu precizie discutabilă. Ţinteşti greu, ratezi des, reîncarci de-ţi vine să ţipi la monitor. Nu glumesc, ajunsesem să şoptesc „Doamne-ajută” la fiecare glonţ.

Am încasat-o de nenumărate ori. Dar uitându-te la alţii, chiar înveţi: cum să te fofilezi, pe unde pui punct de reapariţie, mici şmecherii de supravieţuire. E ca şi când ai învăţa să mergi pe bicicletă, doar că pe fundal explodează bombe.

De Ce Să Mori Şi Să Te Ridici Cu Altă Faţă E o Idee Genială

Aici străluceşte Enlisted. Nu mori şi aştepţi ca fraierul. Te inversezi. Ţi-a picat flăcăul cu aruncătorul de flăcări? Click, bagi inginerul. Faci baricade. Încă un switch şi eşti tipul cu mitraliera ţinând uşa.

E haotic, dar merge lin. Şi, sincer, satisfacţia e reală.

Fără să aştepţi, fără respawn limbo. Apeşi un buton şi instant eşti altul, alt pantof, aceeași misiune.

Mai încolo am chemat artileria cu radio-guy-ul, am pus echipa la adăpost şi am văzut cum jumate din inamici dispar sub un nor de proiectile. Sunetul? Mi-a zdruncinat boxele. Momentul? 10/10, oricând aş repeta.

Tancuri, Avioane și Eșecuri Glorioase

Tancurile şi avioanele sunt altă mâncare de peşte, sau mai bine zis de explozibil. Cu tancul te simţi ca un melc blindat cu TNT, iar la manşa avionului – viteză, panică şi un pic de bandă izolatoare care ţine totul la un loc.

Primul meu drum cu tancul? Blocat între un şanţ şi un hambar. Am rămas acolo, pa şi la revedere după ce mi-a pus unul pachetul exploziv sub şenile. Moment de uitat, nu de povestit.

Pilotaj? La fel de prost. Am uitat să accelerez, m-am înfipt în pământ cu tot cu aripi. Dar, cinstit, a arătat spectaculos la prăbuşire.

După câteva încercări, am nimerit o lovitură aeriană ca la manual, am şters un cap de pod dintr-o dată şi-am auzit pe cineva bucurându-se pe chat. Asta chiar a prins bine. Vehiculele nu sunt doar de poză – dacă ştii ce faci, schimbi soarta meciului. Dacă nu, devin sicrie pe roţi.

Deschideri, Upgrade-uri și Marea Tărăgăneală

Fiecare campanie – Normandia, Berlin, Tunisia, Stalingrad – vine cu jucăriile ei. Nu-ţi iei progresul după tine. Ai zice că-i frustrant, dar măcar nu te saturi de aceleaşi arme la infinit.

Îţi creşti trupele. Customizezi după bunul plac. Îi instruieşti să fie medici, mitraliori, şoferi de tanc, ce-ţi trece prin cap. Se adânceşte repede, mai ales dacă-ţi place să-ţi aşezi colecţia ca pe raft în sufragerie.

Da, tărăgăneala-i la ea acasă. Fără premium, unele arme le iei după vreo pensie. Unele echipe sunt clar mai puternice, dar tot simţi că avansezi, chiar dacă merge ca melcul, nu ca gazela.

Totuşi, dacă ai skill, le furi show-ul celor cu dotări de aur. Un pic de creier bate şi portofelul.

Momentele Alea de „Bă, Chiar Am Făcut Asta?!”

Jocul străluceşte când te trezeşti în scenarii de film, fără scenariu. Odată am ţinut o punte singur – doar cu saci de nisip, răbdare şi nişte comutări rapide între oameni. Altădată am luat singur punctul de control, am trecut pe la patru soldaţi, am lichidat o echipă, am scăpat cu un singur glonţ. Mă simţeam ca regizorul unui film de război pe fast-forward.

Şi apoi vine şi nebunia. Sprint prin câmp ca un iepure, tancul te evaporă, POC, ai rămas fără echipă. Ultimul ridică o armă de jos şi face minunea. Magie.

E imprevizibil, lucru pe care nu-l vezi prea des şi care te ţine prezent.

Meniuri Greoaie, AI Hilar şi Alte Piedici

Da, nu-i totul lapte şi miere.

Meniurile sunt de groază. Editezi echipele în trei secole, de parcă ar ascunde butoanele la mişto. Timpul de încărcare? Îţi mai faci o cafea până intră.

Tutorialul? Glumă maximă. Să pricepi cum montezi un punct de reapariţie e deja mini-joc.

AI-ul tău? Când genial, când rupt de pe altă planetă. L-am văzut pe unul uitându-se la zid zeci de secunde. Pesemne era ora de masă.

Mai sacadează pe la bătaie mare. Nu-i de neignorat, dar nici fatal.

Şi totuşi, când meciul merge cum trebuie – puncte de rally jos, echipa sincron, artileria la secundă – ai impresia că ţii haosul în frâu. Aproape.

Da, E Gratuit. Nu, Nu E Pay-To-Win

Enlisted e pe gratis. Şi nu te sufocă cu reclame sau popup-uri enervante.

Poţi cumpăra chestii, desigur: progres mai rapid, cosmetică, echipe premium. Dar jocul principal? Nu costă nimic.

Dacă plăteşti? Da, avansezi mai repede, accesezi chestii mişto mai din timp. Dar gameplay-ul? E la fel pentru toţi.

Am ţinut piept şi cu dotări de bază. Surprinzător cât poţi face doar cu o puşcă veche şi nişte creier bun.

Verdict Final: Aspra la Margini, Dar Un Deliciu de Haos

Enlisted e colţuroasă, uneori scârţâie.

Dar, părerea sinceră? E unul dintre cele mai interesante shootere din ultimi ani.

Te aruncă-n mijlocul dezordinii şi te lasă să-ţi croieşti drum. Câteodată iese, alteori te aprinzi singur la propriu. Oricum, plictiseala n-are ce căuta aici.

Nu-i pentru toată lumea. Dacă vrei lustru, UI perfect, treci mai departe! Dar dacă-ţi plac fazele neaşteptate, atmosfera haotică şi să ţipi „CUM NAIBA AM SCĂPAT VIE AICI?!” la 2 dimineaţa, Enlisted merită încercat.

Şi, te rog. Construieşte un punct de rally. Echipajul tău îţi va mulţumi.