Stormshot – Recenzie: Pirați, puzzle-uri și un headshot de tot râsul

Am intrat pentru hărțile cu comori. Am rămas pentru ricochet-urile în slow-motion ce trimit scheletele la somn veșnic. Stormshot: Isle of Adventure nu doar că m-a surprins, aproape că mi-a tras țeapă cu tunul. Un moment eram concentrat să-i zbor casca unui schelet, iar următorul… mă înec în timere de resurse, invitații la alianță și construiam baze, chestii care – culmea – nu-s chiar nasoale aici. Jumătate shooter cu puzzle-uri, jumătate strategie tropicală de război. Nici eu nu știu cum, dar combinația funcționează. De ce? Fără idee.

Ce simți, de fapt? Nu colecționezi doar loot, ci vânezi ricochet-ul perfect ca un nebun.

Boom. Ricochet. Schelete KO.

Stormshot începe tare. La propriu și la figurat. Pirați peste tot, cufere de comori care zboară prin aer, o insulă blestemată de capcane și stafii plutitoare. Apoi auzi o voce: „Ia arma asta. Descurcă-te.”

N-ai tutorial plictisitor, n-ai încălzire. Doar atmosferă și acțiune. Țintești, lovești ceva tare, poate nimerești și o butelie, iar dacă trimiți un schelet să înoate cu peștii? Felicitări, ai intrat în gașcă.

Și-acum vine surpriza: fix când te obișnuiești cu trick shot-urile de desene animate, camera dă zoom out. Surpriză, ai o insulă de administrat. Ridici turnuri, antrenezi trupe, manageriezi o asociație de pirați HOA (da, habar n-am ce-i asta, dar sună amuzant). Nu pricepi totul, dar nici nu îți mai pasă.

N-ar avea sens, dar funcționează

Stormshot e genul acela de joc care pare că a fost lipit cu bandă adezivă. Pe jumătate shooter trăznit cu ricochet, pe jumătate strategie relaxată de mobil. Și, totuși, dă noroc cu tine și merge mai departe.

Ba urmărești combo-uri la foc automat, ba verifici moara de lemn. Ciudat? Absolut. Dar după câteva sesiuni, începi să-l accepți. Nu logic; creierul, pur și simplu, se adaptează.

Cum arată o sesiune clasică? Deschizi aplicația, iei puțin aur, dai upgrade la un turn, mai rezolvi rapid două puzzle-uri și cât fierbe cuptorul, încă o misiune. E genul de productivitate accidentală.

Ricochet, explozie, repetă: Partea cu puzzle-uri

Sunt sute de niveluri puzzle. Majoritatea merg pe repede-nainte. Țintești, speri, ratezi. Dezastru organizat.

Scheletele se ascund după lăzi, butoaiele-s puse la mișto. Îți calculezi traseul și te rogi să ricoșeze mingea în ceva „destept”. Uneori reușești, alteori… nu prea. Am dat cu plumbul unde nu trebuie și mi-am cam spart șansa la victorie. Nu mă laud!

Ai doar câteva gloanțe la dispoziție—și aici-i distracția. E procesul acela de „încercare și eroare”, dar pe stil pirateresc. Cu nasturi, frânghii, capcane și elemente de foc. Greșești puțin și te uiți cum ți se spulberă comoara sub o grămadă de bolovani. Din nou.

E haotic și, culmea, satisfăcător. Deloc elegant, dar fix așa-i bine. Niciun puzzle nu te omoară, dar îți cam zgârie orgoliul la început.

Când nu tragi, uneltești și planifici

Când armele tac, scoți excelul pirateriei. Construiești turnuri, alegi eroi, trimiți trupe după resurse. Totul ambalat în cranii și hărți de comori, dar, da, recunoaștem: e fix sistemul clasic de bază de mobil.

Timere? Peste tot. Începi cu unele simpatice, dar cresc în tupeu. Noroc că, în timp ce aștepți, poți să-ți omori nervii cu un puzzle rapid. Ajută mult, sincer.

Eroii contează mai mult decât pare. Unul dă super-puteri băieților cu săbiile, altul deblochează gloanțe incendiare. O să stai la experimente să vezi cine se pricepe și cine e doar moda sezonului. Eu am mers all-in pe mușchetari. Fără regrete.

Descui comorile: arme, trick-uri și bonusuri

Bătând niveluri, primești monede, echipamente și alte tentații sclipicioase. Deblochezi arme, muniție trăznită și cosmetice care chiar schimbă modul de joc. Nu doar de aspect, oricât de cool arată pălăriile.

Unele niveluri sunt blocate până nu-ți iei gear-ul potrivit. M-am chinuit o săptămână la unul până mi-am amintit de gloanțele cu foc. Pac, rezolvat.

Nu e haos la capitolul loot. Nici meniu labirintic, nici calcule pe două pagini. Doar cât să ai de unde să combini nebunii. Încearcă combinații bizare. Dă ricochet prin lavă. Vezi ce iese.

Solo sau cu gașca: fiecare cu metoda lui

Se întâmplă mereu ceva. Misiuni solo, scandal în alianță, pachete de loot comun. Nu e musai să intri într-un clan, dar dacă o faci, lucrurile devin interesante. Prăduieli gratuite, tehnologie comună, PvP-uri unde probabil ieși șifonat la început.

Nu pare adăugat de umplutură. Chiar poți construi clădiri de alianță, dona junk-ul strâns și apăra teritoriul dacă se încumetă careva. Dă viață jocului, chiar dacă doar citești glume pe chat.

Apropo de chat: haos total. Unul se laudă cu 6 schelete doborâte dintr-o lovitură, altul urlă că eroul lui „n-are talent la explodat butoaie.” Am aprobat în tăcere. Been there, done that.

Free to play, dar uneori te-adoarme cu oferte

Poți juca fără să scoți vreun leu. Dacă vrei, ai pe ce să cheltui. Magazinul e plin de acceleratoare, fragmente de eroi, skini, toate minunățiile clasice.

Totuși, după jumătatea jocului, timerele cam trag de timp. Așteptări reale, nu povești. Și fix atunci apare „pachetul convenabil” care parcă-ți face cu ochiul. N-ai nevoie, dar… hai că am luat unul. Poate două. Next question.

Din fericire, partea cu puzzle-urile nu te blochează niciodată. Poți ricocheta capete de schelet fără limite. N-ai bară de energie. Doar sărbătoare și praf de oase.

Arată bine, merge (aproape) uns

Stormshot e bombonică la aspect. Insule lucioase, explozii colorate, interfață care, de cele mai multe ori, ascultă. Pe telefoane noi? Niciun stres. Pe unele mai „istorice”? S-ar putea să scârțâie când e nebunia maximă.

Are și niște voci. Poveste cât să nu simți că citești manual de istorie. Atât cât să nu dea în poezie.

E finisat. Nu profund. Dar hai să fim serioși: cine a venit aici să scrie roman, când e rost de distrus fantome?

Când ricochetul e biblic

Stormshot livrează momentele alea tari. Îți aliniez un șut dubios, lovește sfoara, care cade pe ladă, care detonează o mină. Și boom, adio echipa de schelete.

Am modernizat baza, am strâns eroi, dar tot intru pentru nebunia de la următorul puzzle. Are senzația aia de pinball reușit. „THUNK” – și creierul parcă se aprinde.

Nu-ți schimbă viața. N-o să ia premii de literatură. Dar în momentul în care un spectru zboară în butoi, e confetti peste tot și plouă cu oase? Mă trezesc râzând. De fiecare dată.