Sea of Conquest – Critică: Pirați, jaf și mult, MULT praf de pușcă

M-au cucerit din prima cu „cârciumă plutitoare.” Sea of Conquest te trântește direct într-o lume de pirați extrem de gălăgioasă unde raidurile, cețurile și upgrade-urile de corăbii îl pot face și pe Barba Neagră să plângă de nervi. Uită de grind-ul clasic de gacha – ăsta-i un ocol sărat prin bestii marine, contrabandiști și jucători care n-au auzit vreodată de milă. Ia de vezi cum se simte cu adevărat aventura asta:

Primul voiaj: Nava ta, haosul tău

Nici n-am apucat să văd ecranul de încărcare că m-am și prins că-s pierdut. Sea of Conquest are tot ce-i trebuie la atmosferă: docuri scârțâite, muzici dramatice, papagali nesimțiți. Abia am zis „ahoi” că deja asamblam vasul amiral din scânduri pe care nu le aveam, îmbunătățeam cabine mai penibile ca infrastructura noastră și făceam cunoștință cu o pirată care părea gata să-mi vândă șampon în mijlocul cutscene-ului.

Primești o navă, doi membri de echipaj cât se poate de panicați și o busolă care practic urlă la tine: „apăsă-mă.” Evident, am apăsat. Cețuri peste tot. Porturi dușmănoase. Un vânzător dubios care-ți face reduceri la praf de pușcă. Direct în mijlocul nebuniei.

După vreo zece minute, deja scăldasem, mă băteam, recrutam, și întâlneam o căpitană cu un șoim pe mână și răbdarea unui viespe pe cofeină.

Adună-ți echipa de legendari și ciudați

Aici nu cauți Piratul #47. Sea of Conquest îți dă, la propriu, un circ pe o mare agitată. Fiecare căpitan e cu vocea lui, cu stilul lui – și cu look-uri de parcă au pierdut un pariu la un bal mascat. Unul se joacă cu un bici de foc, altul și-a pierdut barba din cauza unui blestem. Rătăciți, dar simpatici.

Favoritul meu? Bucătarul, pe nume Cârlig de Carne. Mereu nervos pe rații, îți mărește stocul de mâncare și, la un moment dat, a mormăit ceva de ciorbă cu șobolani. Ori a glumit, ori chiar am probleme la aprovizionare.

Colecționarea eroilor e surprinzător de adictivă. Le dai medalii, îi plantezi prin cabine (și acolo-i un mini-puzzle), îi rearanjezi pe formație. Unii fac atacurile să zboare, alții cârpesc găuri. Dar toți au fața aceea gen „sunt în stare să-ți arunc o sticlă dacă te bagi în seamă dimineața.”

Cabine, buff-uri și amenajări discutabile

Nava ta vine cu încăperi. Și fiecare cameră are nevoie de... „personalitate.” Vrei bar pe vapor? Gata, poftim. Vrei capelă? De ce nu. Dormitor VIP cu lumină roșie și papagali pe post de bodyguards? Se poate, n-ai prieten. Devii căpitan și decorator în același timp. Nu-s mândru de cât timp am pierdut aranjând covoare.

Fiecare încăpere dă niște bonusuri, depinde pe cine bagi acolo. Ai vindecător? Bagă-l la clinică. Un dur? Direct la sala de antrenament, să vezi cum explodează cifrele. Parcă-i un fel de Sims dar pentru naufragiați. Surprinzător de satisfăcător.

Ah, și ai și cadă de baie. Eu am pus-o sus, pe puntea principală. N-am idee de ce. Chiar mă mândresc cu asta.

Lupte, ceață și bestii cu prea multe tentacule

Bătăliile se întâmplă real time, direct pe hartă. Alegi pe cine vrei să calci pe nervi, le dai drumul la flotă și... e spectacol. Tunuri, lăzi plutitoare, loot care zboară în toate direcțiile. Poți să și pilotezi direct nava-mamă, dacă ai chef de adrenalină.

La început bați pirați de duzină, însoțești transporturi dubioase și lovești monștri marini direct în bot. Dar, inevitabil, apare unul cu corăbie nivel 98 care ți-aruncă tot ecranul în țăndări. Ce să-i faci?

PvP? Opțional. Poți să-l ignori liniștit. Plutești pe rutele de comerț, aduni resurse și bagi o ceartă verbală cu AI-ul când te face „alergător de pescăruși.” (Serios, te tachinează constant.)

Vrei echipă sau devii legendă singur?

La un punct jocul țipă la tine să intri în guild. Chiar ar fi cazul. Acolo-i balamucul suprem: lupte pentru porturi, premii, haos colectiv. Eu am ajuns la un clan numit „Castraveții Sărați.” Nume pe bune, atitudine pe măsură.

Se fac strategii, mici ședințe pe chat și discuții aprinse despre steaguri de port, ca la consiliul de elevi pe apă. Dacă-ți place tămbălăul cu teamwork la pachet, aici e locul tău.

Ziua a treia? Am luat-o-n freză la un transport. Am pierdut tot. Cineva a urlat pe Discord „Dați drumul la kraken!” Nu aveam kraken. Tot a meritat.

Intri, iei loot, dai logout. Repeat.

Are tot vibe-ul ăla de checklist zilnic: intră, upgradează o cabină, terorizează o broască țestoasă, mai furi niște loot și pleci. Dar apoi mereu apare ceva aiuristic: curse cu vapoare pe pălării sau vânătoare de 100 de sticle – dacă clipești prea mult, ai pierdut.

Evenimentele se schimbă non-stop. Ba bați fantome, ba gonești după lăzi pe hartă. Alteori e doar haos pur. Respect distanța asta față de logică.

Ce-l ține interesant? Că nu-i nimic fix. Sunt zile în care intru 5 minute, alteori stau ca nebunul și mut mobila prin cabine ca la IKEA-pirați. Fără să mă judece nimeni.

Trecem la smaralde, că e Litoralul de Vară aici

Smaraldele sunt valuta premium și da, sar peste tot. Primești ceva la questuri, dar shop-ul te seduce non-stop cu pachete „limită” de parcă-ți vinde cineva uleiuri esențiale la colt de port.

La început poți să te ții tare. Dar apoi începe să-ți facă cu ochiul reparația rapidă. Sau eroul ăla care aruncă bombe și citează Shakespeare. Da, și pe mine m-a prins.

Am cedat o dată. Am luat starter pack. Am primit marinari extra și skin de cadă. Zero regrete. Cada aia e bijuterie.

Gânduri finale de pe șezlongul de pe navă

Sea of Conquest îți aruncă la fileu de toate și, ciudat, cam toate lovesc la fix. Grafica sare-n ochi. Personajele sunt pur și simplu trăsnite. Bătăliile chiar pică greu. Iar toată lumea pare legată doar cu sfoară, scandal și niște noduri marinărești.

E nefinisat, e haotic, dar e și genial. Vii pentru un upgrade la corabie și ajungi să alegi culoarea draperiilor.

Fie că visezi la glorie, îți amenajezi taverna plutitoare sau vrei doar să țipi „yarrr” cu alți nebuni, sigur găsești ceva în cețurile astea care să-ți dea de cap.

Doar ai grijă să nu-ți ia nava apă, echipajul să se plângă non-stop și bucătarul să n-o ardă pe mut. Atunci chiar devine dubios.