Taonga – Recenzie: Agricultură, prietenii și (prea mulți) ananași cu scop nobil

Am ajuns pe insula Taonga cu niște așteptări de clicker leneș, unde dai din mouse la porumb și hrănești găini. În schimb, m-am trezit rezolvând puzzle-uri, făcând troc cu localnicii pe trestie de zahăr și, fără să-mi dau seama, crescând mai mulți alpaca decât cred c-a văzut vreodată vreun fermier. Totul începe ca un simulator de fermă relaxat, dar după primele minute – bam! Aventuri prin junglă, relicve suspecte, economie de barter și vecini mai zen decât ți-ai imaginat. Te bate gândul să te muți pe insulă? Ia să vezi în ce belele poți intra.

Cum am ajuns, accidental, șeful mafiei de ananași

Taonga se lansează fix cum trebuie să pornească orice escapadă tropicală: primești o scrisoare dubioasă, urci pe o barcă suspectă, ți se promite „pământ pe gratis”. Am zis că va fi ceva chill – poate niște nuci de cocos, un mango, un relax. Haha, nu. După cinci minute legam funii și construisem debarcader. O oră mai târziu? Morile de vânt zbârnâiau, alpaca peste tot, morman de cocos de nici nu știam unde să-l pun.

Serios, jocul ăsta nu stă pe loc. Culegi ananași o secundă, și-n următoarea ești la negociat margele prin junglă cu localnici care clar ascund ceva. La față pare simulator agricol. Dar nu-i – e un arhipelag plin de secrete. Iar bara de energie? O să plângă, crede-mă.

Agricultură cu accente de pirați

Da, contează agricultura. Dar nu te-aștepta la ritmul ăla leneș, „culegi, plantezi, repeat”. Crești grâu, coci plăcinte. Și? Dai plăcintele la piratul care miroase dubios a zahăr ars, apare doar când ți se termină stocul de mango.

Nu cultivi de dragul hobby-ului. Cultivi pentru că cineva a năclăit iar pluta și trebuie reparată până la următoarea sărbătoare cu lună plină, sau care-o mai fi pretextul de data asta. Pare haos, dar are logică.

Totul se leagă. Recoltezi, deblochezi clădiri, unelte, planifici ieșiri cu barca. Nu-i strategie de mare artă, dar ai destule de făcut cât să nu ți se plictisească neuronii. Plus, e fain să te uiți la ocean între două clickuri.

Adevăratele revelații se găsesc pe alte insulițe

Taonga pare că vrea să te țină pe loc. Dar nici nu apuci să te plictisești, că deja te-ai îmbarcat spre altă insulă.

Fiecare e ca un mini vis ciudat. Azi descifrezi enigme antice pe tablete de piatră, mâine alergi după un papagal vicios pe papaya. Nu-s doar zone de „loot”, au un vibe aparte. Și ocazional câte o broască țestoasă care trece agale, de parcă stăpânește plaja.

Cutreieri, culegi chestii bizare, te întorci cu resurse la care nu te-așteptai. Ține totul fresh, nu devine rutină.

Energia... șefu’ suprem

Fiecare acțiune cere energie. Iarbă? Zece. Copac? Douăzeci. Tufiș malefic? Trei zeci, minim. Energia se regenerează lent, sau rapid dacă bagi smoothie-uri de să te ia stomatologul la întrebări.

La început, pare ok. Îți dozezi energia, te simți organizat. Și apoi... se strânge, brusc. Foarte strâns. Te-ai afundat până la genunchi în jungle, ești aproape să termini un quest, și – pac! – ecran negru, energie zero.

Normal, ai shop-ul cu energizante. Dar nu te forțează, ceea ce-i un plus. Adică fie aștepți, fie plănuiești, fie ataci toate snacks-urile din inventar.

Alpaca, ateliere și alte meserii dubioase

Animăluțele sunt simpatice. Și puțin terifiante, că-s turbo-productive. Găini, capre, vaci – și, evident, o armată de alpaca. Sunt motorul economiei insulare.

Le hrănești. Le mângâi. Aduni blană. Și-ți deschizi fabrica de gem. Da, am scris asta serios.

Apoi te bagi la ateliere. Întâi cofetărie. După gemuri. Te trezești brusc că negociezi tarte caramelizate cu negustori ambulanți pentru lemn exotic. N-are sens, dar pare logic pe insulă.

Țesut, forjat, linii de gem jelly. Pare mult? Se leagă totul ca un Lego insular haotic. Și tu ești managerul ăla cu șlapi, care încă ține lucrurile pe linia de plutire.

Comunitatea – vecinii, ce oameni!

E și multiplayer. Poți vizita fermele amicilor, trimite cadouri, energie, mici favoruri. Relax total.

Partea mișto e trasul cu ochiul. Topul îți arată ce-au construit alții pe insulă. Unii fac design-uri cu gard viu și lacuri decorative, alții construiesc „corporații” de vaci pe stil vechi. Inspirant și un pic... tulburător.

Nu e musai să interacționezi. Dar dacă faci schimburi, chiar se simte fain. Uneori găsești la un vecin fix ingredientul lipsă. Îi salvezi, te salvează, schimbi un smoothie – toată lumea câștigă.

Când rămâi fără energie... relax!

Vine momentul ăla (prin ora doi de joc). Gata energia. Culturile cresc. Barca s-a dus într-o excursie de trei ore pe cine știe ce insulă. Felicitări, ai dat de cooldown.

Asta-i partea șmecheră, de fapt.

Taonga nu te vrea maratonist de jocuri. E genul de „pauză cu gustări”. Intri, faci ce ai chef, ieși. Nu-ți mănâncă viața, nici dacă te tentează cu „încă o acțiune”.

Sigur, pe la jumătate de joc ritmul scade. Vine content nou, dar ai nevoie de planificare sau card. Dacă-l tratezi ca haos de fundal cât te relaxezi? Merge brici.

Fără stres, doar zen și fructe

Grafic, totul țipă soare și tarabe cu fructe. Nu e excesiv de cute, doar are un vibe bun. Animalele sunt adorabile, personajele au replici trăsnite, quest-urile au farmecul lor ciudat.

Fără lupte. Fără timer-uri. Fără evenimente de panică. Faci gem. Navighezi spre mistere. Culegi jad pentru o bunică-pirat pensionată. E haos blând. Și mi se pare genial.

Dacă ești pe vibe de ”construcție insulară fluffy”, merită să intri.

Verdict final: De la porumb la cultul ananașului

Am instalat jocul gândindu-mă „eh, pun și eu niște roșii la crescut”. Două săptămâni mai târziu? Producție industrială de tarte cu fructe și ceremonii la foc pentru zeul țestoasă. Nu-mi pare rău. Nici nu mă opresc.

Asta-i Taonga. E molipsitor. Nu cu lupte și explozie. Cu... alpaca. ATÂT de mulți alpaca.

Vrei bătălii și loot legendar? Nu găsești aici. Dar dacă ai chef de o lume ciudățică unde jonglezi cu smoothie-ul într-o mână și cu zero griji în cealaltă? Fugi și construiește-ți imperiul de ananași. O să simți exact când te prinde.

Da’... aprovizionează-te cu gustări.